📦 Livrare Gratuită Pentru Toate Produsele! 🚚

Adrian Buzatu, medic nutritionist, expert Kindora, foto crop
Părerea expertului , 31.12.2024, de Adrian Buzoi

Cum să integrezi alcoolul fără să îți strici dieta de slăbit. Un medic nutriționist explică

Alcoolul este deseori asociat cu mesele festive, sărbători și vacanțe. Efectele sale plăcute asupra stării de spirit probabil le cunoști deja. La fel cum știi și că acesta este destul de nociv pentru sănătatea ta, astfel că este recomandat să fie consumat în cantități moderate. Mai mult de atât, alcoolul în timpul dietei de slăbire îți poate încetini procesul. Dr. Adrian Daniel Buzoi, medic nutriționist, spune că pe lângă caloriile din alcool, organismul tău prioritizează metabolizarea acestei băuturi, în detrimentul alimentelor, ceea ce reduce disponibilitatea nutrienților din mâncarea pe care ai consumat-o.

cocktailuri alcoolice frumoase si variate asezate pe masa
Băuturile cu alcool conțin calorii goale

Ce impact are alcoolul asupra dietei?

Dr. Adrian Buzoi, medic nutriționist, rezident în specialitatea diabet, nutriție și boli metabolice spun că alcoolul are un impact semnificativ asupra dietei, dar depinde de cantitatea, de tipul de alcool și când se consumă. 

„Trebuie știut că alcoolul reprezintă calorii goale. Acesta furnizează 7 calorii pe gram, dar aceste calorii oferă puțină valoare nutritivă. Spre deosebire de carbohidrați, proteine și grăsimi, alcoolul nu furnizează nutrienți esențiali precum vitaminele și mineralele. Din contra, consumat chiar și în cantități moderate, acesta poate inhiba absorbția și utilizarea anumitor nutrienți importanți precum tiamina (vitamina B1), vitamina B12, acidul folic și zincul.

De asemenea, alcoolul poate crește temporar nivelul serotoninei, un neurotransmițător care joacă un rol important în controlul apetitului. Acest lucru poate duce la creșterea foamei și a poftei de alimente nesănătoase. În plus, alcoolul poate reduce inhibițiile, făcându-vă mai predispus să faceți alegeri alimentare greșite și să mâncați în exces. Studiile au arătat că atunci când oamenii consumă alcool înainte sau în timpul meselor, aportul lor alimentar poate crește cu până la 30%. Deci va poate crește apetitul și să faceți alegeri alimentare greșite.

Pro tip

Un alt lucru important de știut despre alcool este ca organismul metabolizează alcoolul în mod diferit față de alți nutrienți.

„Acesta prioritizează descompunerea alcoolului, în detrimentul alimentelor, iar excesul de glucoză și lipide ajunge sub formă de țesut adipos sau grăsime. Acest lucru poate întârzia sau reduce disponibilitatea nutrienților din alimentele pe care le consumați. În plus, organismul tratează alcoolul ca grăsime, transformând zaharurile alcoolului în acizi grași. 

Astfel, pe lângă caloriile goale, acesta reprezintă o altă cauză pentru creșterea în greutate.

Nu în ultimul rând, alcoolul provoacă deshidratare. Practic alcoolul este o toxină care călătorește prin fluxul sanguin către fiecare organ și țesut din corp, provocând deshidratare și încetinind capacitatea organismului de a se vindeca. Pentru a evita acest efect neplăcut, este bine ca la fiecare pahar de alcool să beți și unul de apa”, explică dr. Adrian Buzoi.

În ce diete este permis alcoolul

Teoretic, în nicio dieta nu se recomandă consumul de alcool. Cu toate acestea, știm că eliminarea completă a alcoolului nu este tot timpul posibila, așa că am creat un mic ghid care să vă ajute la urmărirea cantității și a numărului de calorii consumate.  

Cinci cocktail-uri colorate de vară în pahare pe masa albă. Sortiment de băuturi proaspete de vară

Următoarele cantități de alcool reprezintă 100 de calorii:

  • vin cu concentratie ~12%:
    • 150 ml vin alb/rosu sec
    • 100 ml vin alb/rosu dulce
  • 250 ml bere
  • 50 ml de spirtoase (tuica, whiskey, gin, rom etc)

Spre exemplu, dacă într-o dieta de 1200 de calorii se bea un pahar de vin alb sec (care înseamnă aproximativ 200 ml) deja am consumat aproximativ 150 calorii goale. Aici intervine întrebarea: ce nu mănânc ca să pot savura un pahar de vin?

Cum să reduci impactul și să te bucuri de alcool?

„Poți reduce impactul băuturilor alcoolice prin reducerea cantității acestora. Un pahar de vin savurat o dată la câteva săptămâni nu îți va împiedica în niciun fel progresul. În plus, ar fi bine să se evite combinarea alcoolului cu sucuri și siropuri, chiar dacă acestea sunt printre cele mai atrăgătoare plăceri „nevinovate”. 

O alternativa la băuturile alcoolice sunt cele fără alcool, din ce în ce mai populare, care păstrează gustul original, dar elimină din efectele negative ale alcoolului. Pe piață, au apărut o sumedenie de variante de bere fără alcool, vin fără alcool sau chiar gin fără alcool. Atenție însă! Deși aceste băuturi nu conțin alcool, asta nu le face automat sănătoase sau cu zero calorii. Tot trebuie să fiți atenți la ce și cât consumați”, completează medicul Adrian Buzoi.

Așadar alcoolul la dieta de slăbire nu este neapărat cea mai bună idee, însă dacă ții cont de sfaturile de mai sus, băutura lui Bachus nu va avea un impact mare asupra greutății tale.

Tu alegi cum slăbești, iar noi avem o soluție care te sprijină!

Explorează variantele din magazin în funcție de categorie, dietă specifică, nivel de restricție sau obiectiv pe termen lung.

Vezi produsele!
Imagine cu un bărbat care ține în mână un produs Kindora