Când vorbim de sărbătorile de iarnă, ne gândim numaidecât la salată boeuf sau ouă umplute, iar asta pentru că maioneza este un ingredient savuros care le pune în valoare. Dacă urmezi postul sau pur și simplu te-ai decis să îmbrățișezi o alimentație pe bază de plante, să știi că nu trebuie să renunți la acest sos delicios. Preparată din ingrediente vegetale, maioneza de post poate fi la fel de versatilă ca cea tradițională, oferind totodată și o serie de beneficii pentru organism. Cu toate acestea, nu te lăsa păcălit de termenii de pe eticheta. Indiferent de felul în care o gătești, maioneza de post are în continuare un conținut destul de mare de grăsimi.
De la pufuleți la avocado și maioneză de post cu muștar, sunt numeroase feluri în care îți poți prepara la tine acasă această rețetă, la timp pentru sărbătorile de iarnă.
Beneficii: de ce e mai bună maioneza de post?
Etimologia cuvântului ne dă un indiciu și despre ingredientele de bază ale rețetei tradiționale. Se pare că termenul ”maioneză” ar fi fost inspirat din orașul Mahón, capitala insulei Menorca, din Spania, unde s-a încercat un sos din albuș de ou, ulei și oțet. Numită inițial “mahonnaise,” ulterior a fost readaptat în “mayonnaise”, în Franța.
Oricât de bună e, știm că maioneza are un conținut ridicat de grăsimi. Consumat pe termen lung, acesta ar putea să impună probleme asupra sănătății organismului. De-a lungul timpului însă, au apărut tot soiul de alternative, scopul fiind încercarea de a obține un gust similar, cu ingrediente mai sănătoase.
De ce să alegi maioneza de post făcută din ingrediente vegetale?
Mai puține calorii și grăsimi: Comparativ cu maioneza clasică, cea de post este, în general, mai săracă în calorii și grăsimi saturate. Având în vedere că ai control asupra ce pui în compoziție, nu trebuie să îți faci griji de conservanți și ingrediente artificiale pe care le poți găsi în borcănelele cu maioneză gata făcută.
Surse de proteine și fibre: Multe rețete de maioneză de post includ ingrediente precum năut sau avocado, care sunt excelente surse de proteine și fibre. Acestea sunt esențiale pentru o digestie sănătoasă și senzație de sațietate. Datorită ei, te simți sătul pentru o perioadă mai lungă, ceea ce te face să eviți gustările dintre mese ce nu sunt necesare.
Versatilă: Maioneza de post poate fi folosită în numeroase rețete, de la salate și sandvișuri până la sosuri pentru legume. În plus, dacă o faci tu acasă, ai libertatea de a-i da gust după bunul plac.
Vitamine și minerale: În funcție de ingredientele folosite, maioneza de post poate fi o sursă bună de vitamine și minerale, precum vitamina E din avocado sau fierul din năut.
Pro tip
Poți să adaugi un praf de usturoi sau poate fulgi chilli pentru o aromă picantă.
Maioneza de post rețetă și moduri de preparare
Există o varietate de rețete de maioneză de post. Poate combinația de iaurt și muștar n-o să-ți sune necunoscută, însă ce zici de maioneza de post din pufuleți?
Iată în câte feluri poți să prepari maioneza pentru a o încadra într-un regim ideal perioadei de post:
Maioneză de post din pufuleți
După cum dezvăluie și titlul, ingredientul surpriză în această rețetă sunt întocmai pufuleții, pe care e bine să îi hidratezi înainte pentru a ajuta compoziția să se lege. Maioneza de post cu pufuleți are ca scop să înlocuiască oul, făcând această alternativă mai prietenoasă pentru persoanele care doresc să țină post.
Cu toate că oul este cunoscut drept o multivitamină naturală, datorită complexului de vitamine și minerale pe care le conține, pentru unele persoane un consum prea mare poate să tulbure bunăstarea organismului. De aceea, maioneza din pufuleți de post te poate ajuta dacă ai probleme cu colesterolul.
Nu uita că această rețetă conține, totuși, ulei. Partea bună e că eliminarea oului îi scade procentul de grăsimi.
Ingredientele de bază ar fi:
- 30 g pufuleți simpli (fără arome sau condimente)
- 100 ml apă
- 40 ml ulei de floarea-soarelui
- 1-2 lingurițe de muștar, după gust
- Aproximativ 1 linguriță de zeamă de lămâie, după gust
- Aproximativ 1 praf de sare, după gust
Calorii: Totalul de calorii pentru toată rețeta va ajunge la aproximativ 493 kcal.
Mod de preparare rețetă maioneză de post din pufuleți:
- Hidratează pufuleții: Pune pufuleții într-un bol și toarnă 100 ml de apă peste ei. Lasă-i să se înmoaie, timp de aproximativ 5-10 minute, până obții o pastă omogenă.
- Pregătește baza: Transferă pasta de pufuleți într-un recipient înalt. Adaugă muștarul, sarea și zeama de lămâie.
- Mixează ingredientele: Cu ajutorul unui blender vertical, amestecă totul până obții o compoziție fină și aerată.
- Incorporează uleiul: Toarnă uleiul treptat, câte puțin, continuând să mixezi. Textura va deveni cremoasă pe măsură ce adaugi uleiul.
- Reglează consistența: Dacă maioneza este prea densă, mai adaugă câteva picături de apă, iar dacă este prea subțire, continuă să mixezi pentru a se îngroșa.
Maioneză de post cu lapte de soia
O altă variantă de la rețeta clasică ar fi maioneză cu lapte de soia de post. Acest tip de lapte vegetal conține emulsificator naturali, care încheagă compoziția, pentru a obține acea textură cremoasă și tartinabilă a maionezei clasice.
De altfel, dacă dorești alt tip de lapte, există și alternativa de maioneză de post cu lapte de cocos. Aceasta, însă, nu va ieși la fel de cremoasă ca cea din laptele de soia.
La fel ca oul, laptele de soia conține lecitină, un tip de grăsime naturală adesea folosit în industria alimentară. Motivul este că favorizează amestecarea substanțelor grase și a celor apoase. Acest emulsificator natural poate să susțină sănătatea organismului prin sursa de colină, nutrient important pentru funcționarea optimă a creierului și a sistemului nervos.
Iată care sunt ingredientele acestei rețete maioneză de post cu lapte de soia:
- 1 lingură muștar Dijon
- Aproximativ 1 linguriță de zeamă de lămâie, după gust
- Aproximativ 1 praf de sare și piper, după gust
- 50 ml lapte de soia (neîndulcit, simplu)
- 40 ml ulei de floarea-soarelui sau de rapiță
- Opțional: un praf de turmeric pentru culoare
Calorii: Așadar, această rețetă de maioneză are aproximativ 393 kcal.
Hai să vedem cum se prepară maioneza de post din lapte de soia:
- Pregătește baza lichidă: Într-un recipient înalt, adaugă laptele de soia, muștarul, sarea și zeama de lămâie.
- Mixează ingredientele: Cu ajutorul unui blender vertical, mixează ingredientele timp de 15-20 de secunde până când lichidul devine omogen și ușor spumos.
- Adaugă uleiul treptat: Toarnă uleiul în fir subțire, continuând să mixezi. Vei observa cum compoziția începe să se îngroașe și să capete o textură cremoasă.
- Reglează consistența: Dacă maioneza este prea densă, mai poți adăuga puțin lapte de soia și să mixezi din nou. Continuă cu acest pas până atingi consistența dorită.
- Pasul final: Dacă dorești un aspect galben, adaugă un praf de turmeric și mixează scurt pentru o culoare uniformă.
Fun Fact
Maioneză de post cu muștar este una dintre cele mai căutate rețete. Conform healthline.com, se pare că o lingură de muștar (15 grame) ar conține 9 calorii, 0.5 grame de proteine, 0.5 de grăsimi și 1 gram de carbohidrați.
Maioneză de post din năut
Maioneza de post din năut este o alternativă bogată în proteine și fibre pentru perioada de post. Din nou, vorbim de înlocuirea oului cu apa de năut, de această dată. Cunoscută și ca aquafaba, este lichidul pe care îl lasă năutul sau boabele de fasole în conservă. Ea are o textură mai densă care acționează ca emulsificator și îi oferă maionezei acea textură cremoasă care ne place tuturor.
Pe lângă apa de năut, o să mai ai nevoie și de:
- 100 ml apă de năut (lichid dintr-o conservă sau din năut fiert acasă)
- 50 ml ulei de floarea-soarelui sau de rapiță
- 1 linguriță de muștar
- 1 lingură de zeamă de lămâie
- 1/2 linguriță sare
- Opțional: un praf de turmeric (pentru culoare)
Calorii: Această rețetă ajunge la aproximativ 475 kcal.
Mod de preparare rețeta maioneză de post din năut:
- Pregătește blenderul: Într-un recipient îngust, adaugă apa de năut, muștarul, zeama de lămâie și sarea.
- Amestecă ingredientele de bază: Cu ajutorul unui blender vertical, mixează ingredientele până când lichidul începe să capete o textură ușor spumoasă.
- Adaugă uleiul treptat: Toarnă uleiul câte puțin, mixând continuu. Vei observa cum compoziția devine cremoasă și începe să semene cu maioneza tradițională.
- Reglează consistența: Dacă dorești o textură mai fermă, mai poți adăuga câțiva stropi de ulei, dar fii atentă să păstrezi proporțiile reduse.
- Finalizează rețeta: Adaugă un praf de turmeric dacă vrei să obții o nuanță galbenă mai intensă, similară maionezei clasice. Mixează scurt pentru omogenizare.
Maioneză de post din cartofi
Să fim sinceri, cartofii sunt gustoși indiferent de modul în care îi mănânci: prăjiți, piure, la cuptor, dar se pare că poți să faci chiar și maioneză din ei. Această rețetă de maioneză de post din cartofi aduce un twist piureului clasic de cartofi.
Spre deosebire de rețetele de până acum, aceasta s-ar putea să îți ia ceva mai mult timp, pentru că include și perioada de preparare a cartofilor. Dar hai să o luăm cu începutul.
Iată ce ai nevoie:
- 200 g cartofi (fierți, decojiți)
- 30 ml ulei de floarea-soarelui (dacă dorești, totuși, o alternativă mai săracă în grăsimi, poți folosi apă în loc de ulei, însă maioneza s-ar putea să iasă mai lichidă)
- 1-2 lingurițe muștar Dijon
- 1-2 linguri de zeamă de lămâie, după gust
- Sare și piper, după gust
- Opțional: 1 linguriță oțet, pentru un gust mai intens
Calorii: Această rețetă ajunge la aproximativ 446 kcal.
Mod de preparare rețeta maioneză de post din cartofi:
- Fierbe cartofii: Curăță și taie cartofii cubulețe, apoi fierbe-i în apă cu puțină sare până devin moi (aproximativ 15-20 de minute).
- Pregătește baza: După ce cartofii s-au răcit ușor, pune-i într-un bol sau într-un blender.
- Adaugă ingredientele: Peste cartofi, adaugă muștarul, zeama de lămâie, sarea și, opțional, oțetul.
- Mixează și încorporează uleiul: Cu ajutorul unui blender vertical, mixează ingredientele, adăugând treptat uleiul. Textura va deveni cremoasă și omogenă.
- Reglează consistența: Dacă maioneza este prea groasă, mai adaugă câteva lingurițe de apă în care au fiert cartofii, mixând până obții consistența dorită.
Sunt numeroase alte rețete pe care poți să le încerci, cum ar fi cea cu maioneză de post cu avocado, o variantă potrivită pentru dietele cu grăsimi de tip Keto ar fi cea cu avocado. Acest fruct poartă o mulțime de nutrienți, de la fibre și folați, la cupru și vitamina E. În plus, este o sursă sănătoasă de grăsimi.
Noi considerăm această alternativă ca fiind cea mai optimă pentru tine, dacă dorești să îmbrățișezi o alimentație mai sănătoasă și să limitezi din aportul de grăsimi.
De altfel, pentru un gust similar și fără niciun strop de ulei, poți să încerci și alternativa de sos de iaurt cu muștar și o linguriță de tarhon. În acest fel, nu numai că organismul tău va beneficia de aportul de probiotice din iaurt, dar tarhonul, care este bogat în nutrienți precum manganul, fierul și potasiul.
Exemple de rețete: Rețetă salată caldă de ciuperci cu maioneză de post
Maioneza de post poate fi folosită în numeroase rețete, de la salate și sandvișuri până la sosuri mai complexe. Este un ingredient perfect pentru a adăuga cremozitate și savoare preparatelor tale și poate fi preparată din diverse ingrediente, așa cum am descoperit împreună.
Iar dacă acum te întrebi în ce preparate poți include maioneza de post, descoperă mai jos cum să pregătești pas cu pas rețeta de salată caldă de ciuperci cu maioneză de post:
Ingrediente:
- 300 g ciuperci Champignon proaspete
- 150 g maioneză de post (din lapte de soia, aquafaba sau cartofi – la alegere)
- Sare și piper, după gust
- O legătură mică de pătrunjel proaspăt
- Opțional: 1 cățel de usturoi sau praf de usturoi
Mod de preparare rețetă ciuperci cu maioneză de post:
- Pregătește ciupercile: Spală bine ciupercile și îndepărtează tulpinile dacă preferi doar pălăriile. Taie-le, iar apoi pune ciupercile într-o oală cu apă clocotită și lasă-le să fiarbă 5-7 minute. După fierbere, scurge-le bine și lasă-le să se răcească complet.
- Prepară maioneza: Folosește una dintre rețetele tale preferate de maioneză de post. Noi îți propunem rețeta de maioneză de post cu avocado.
- Asamblează preparatul: Într-un bol mare, amestecă ciupercile răcite cu maioneza de post.
- Adaugă usturoi și condimente: Dacă te atrage un gust mai intens, zdrobește cățelul de usturoi și adaugă-l în amestec. De altfel, poți folosi și praf de usturoi. Nu uita să adaugi sare și piper, după gust.
- Decorează cu pătrunjel: Toacă mărunt pătrunjelul proaspăt și presară-l deasupra pentru un plus de prospețime.
Poți servi acest preparat pe felii de pâine prăjită sau pe biscuiți sărați pentru un aperitiv delicios. Pentru un meniu de post mai consistent, combină ciupercile cu maioneză cu o salată verde proaspătă sau alături de legume coapte. Nu uita, însă, că aceste ingrediente suplimentare modifică valoarea calorică a preparatului.
Cu doar câteva ingrediente și un timp minim de preparare, vei obține un preparat cremos și aromat. Acesta are aproximativ 150 de calorii per porție (în funcție de tipul de maioneză folosită), fiind o alegere excelentă pentru o dietă echilibrată.
Concluzie
Maioneza de post făcută în casă poate fi o alternativă gustoasă de la maioneza clasică, cu o valoare nutritivă mai mare decât rețeta clasică. Partea cea mai bună e că poți să o prepari chiar la tine acasă, fiind perfectă pentru cei care doresc să-și diversifice alimentația și să încerce noi arome.
Surse:
Tu alegi cum slăbești, iar noi avem o soluție care te sprijină!
Explorează variantele din magazin în funcție de categorie, dietă specifică, nivel de restricție sau obiectiv pe termen lung.