📦 Livrare Gratuită Pentru Toate Produsele! 🚚

Imagine de sus cu o cană de ceai verde, pe un fundal gri
Nutriție aplicată , 14.02.2025, de admin

Extract de ceai verde pentru slăbit: ce rol are în pierderea în greutate

Imagine de aproape cu un bărbat care bea o ceașcă de ceai verde

Beneficiile ceaiului verde pentru bunăstarea per totală a organismului au circulat în toată lumea, așa că probabil nu o să te surprindă să descoperi că și extractul de ceai verde vine cu o implicare personală pentru tonusul interior. Ba mai mult, s-a descoperit că poți să iei extract de ceai verde pentru slăbit și astfel să-i oferi o mână de ajutor corpului tău în a depăși obstacolele ce pot să apară în acest proces.

Dar ce este, de fapt, extractul de ceai verde și cu ce se deosebește de ceaiul atât de promovat în Asia? Și mai ales, cum ne poate ajuta să atingem și să menținem o greutate sănătoasă? 

Ceai verde vs extractul de ceai verde: Care este diferența

Atât ceaiul verde, cât și extractul de ceai verde provin din aceeași plantă, mai exact Camellia sinensis, din care se fac multe alte ceaiuri populare în ziua de azi, cum ar fi ceaiul negru sau cel oolong.

Deși sursa de proveniență este comună, ele au și trăsături particulare. Extractul de ceai verde este, de fapt, concentrația din frunzele uscate ale băuturii verzi, iar acest lucru probabil că te face să te gândești că beneficiile sale ar fi mai scăzute, dar nu e deloc așa. Extractul de ceai verde poartă o încărcătură mai mare de ingrediente active, mai exact de catechine și se pare că o singură capsulă conține aproximativ aceeași cantitate de ingrediente active ca într-o cană de ceai, potrivit healthline.com

Catechinele sunt compuși organici de natură vegetală, iar ei sunt responsabili pentru influența pozitivă adusă corpului nostru atunci când vrem să ținem o dietă de slăbit. Cele mai comune catechine din ceaiul verde ar fi:

  • epicatechină, 
  • epigalocatechină,
  • epicatechin-3-galat,
  • EGCG (Epigalocatechin-3-galat) – considerată cea mai activă și benefică catechină, cu cea mai mare implicacare în procesul de slăbire;

În ceea ce privește modul de utilizare, ceaiul verde se consumă în forma lui lichidă, prin fierberea frunzelor de ceai în apă, în vreme ce extractul este încapsulat ca ingredient în suplimente, spre exemplu. Cu toate acestea, extractul de ceai verde conține și cofeină, motiv pentru care s-ar prea putea să-l găsești și ca ingredient în băuturile energizante.

Fun Fact

Unul dintre motivele pentru care ceaiul și extractul de ceai verde și-au câștigat renumele este capacitatea lor puternic antioxidantă. Astfel ne ajută să avem un sistem imunitar întărit, care să facă mai bine față bolilor cronice și altor inamici patogeni. De asemenea, ele pot să aducă o contribuție și în încetinirea procesului de îmbătrânire, atunci când sunt asociate cu o dietă echilibrată și o rutină benefică pentru sănătatea organismului.

Ei bine, s-au efectuat studii care au arătat că pe lista de beneficii aduse de extractul de ceai verde ar putea fi adăugată și susținerea în slăbire, iar în paragrafele ce urmează o să analizăm mai îndeaproape felul în care poți să ajungi să pierzi din surplusul de kilograme prin consumul de extract de ceai verde.

Rol pentru dietele de slăbit

Atunci când vorbim de esența benefică a extractului de ceai verde, ne referim în general la asocierea dintre catechină și cofeină. Potrivit unui studiu efectuat în anul 2012, aceste două substanțe bioactive ar accelera metabolismul energetic, facilitând arderea grăsimilor, ceea ce contribuie semnificativ la pierderea în greutate.

Catechina și cofeina sunt implicate într-un proces de reglare a hormonilor ce stimulează termogeneza, funcția metabolică prin care corpul arde calorii pentru a produce energie.

Totuși, atunci când vorbim de menținere, nimic nu ne poate ajuta mai mult decât autocontrolul și dobândirea unor obiceiuri echilibrate. Când ținem o cură de slăbire, tindem să acordăm mai multă importanță restricțiilor alimentare și efortului fizic (uneori poate copleșitor la început de drum) pe care trebuie să îl facem. De aceea noi te sfătuim să fii blând cu organismul tău și să nu te descurajezi de la primele obstacole. Ține minte că slăbitul nu este un proces liniar, iar răbdarea este crucială pentru a-ți asigura rezultate pe viitor.

Un număr restrâns de studii a dezvăluit că suplimentele cu extract de ceai verde ar putea aduce o contribuție modestă la scăderea indicelui de masă corporală (IMC) și a circumferinței taliei, însă o lucrare din 2020 a concluzionat că efectele antiobezitate sunt amplificate atunci când administrarea este combinată cu efort fizic.

O mare parte din merite îi revin catechinei EGCG, care se regăsește într-o cantitate de aproximativ 60-65% în extractul de ceai verde. Acest compus are proprietăți antioxidante și antiinflamatoare ce creează un mediu intern propice pierderii în greutate. Ca să înțelegi mai bine, hai să luăm un exemplu concret. Stresul oxidativ este un factor ce favorizează acumularea grăsimilor în sânge, provocând inflamații arteriale și hipertensiune. Sursele acestuia includ fumatul, consumul excesiv de alcool, stresul cronic și poluarea. Prin neutralizarea radicalilor liberi, EGCG ajută la reducerea inflamației și îmbunătățirea metabolismului, favorizând, astfel, procesul de slăbire.

Mai mult decât atât, EGCG are și proprietăți antidiabetice. Contribuie la creșterea sensibilității la insulină, reducând fluctuațiile glicemiei și prevenind acumularea excesivă a grăsimilor.

Iată și alte moduri prin care extractul de ceai verde te poate ajuta să scapi de surplusul de kilograme. Spre deosebire de efectele menționate mai sus, acestea sunt mai degrabă de natură indirectă:

Datorită cantității de cofeină, extractul de ceai verde pentru slăbit acționează ca o sursă naturală de energie, încurajându-te să fii activ pe durata întregii zile;
Extractul de ceai verde contribuie la scăderea tensiunii arteriale, a colesterolului și chiar a  riscului de boli coronariene. O sănătatea cardiovasculare optimă îmbunătățește rezistența la efort, sprijinind performanțele fizice și arderea grăsimilor;
Reduce inflamația din organism, ceea ce îmbunătățește funcții metabolice vitale, creând un mediu favorabil pentru arderea grăsimilor.

Tipuri de suplimente și cum se administrează

Extractul de ceai verde este disponibil sub diverse forme, cele mai comune fiind:

  • Extract de ceai verde capsule, ce se pot administra cu apă sau mâncare, în funcție de instrucțiuni.
  • Pudră, ce poate fi adăugată în mâncare sau smoothie-uri.
  • Variantă lichidă, care, la rândul ei, poate fi adăugată în lichide sau se poate consuma diluată cu apă, în funcție de instrucțiunile de administrare.

În plus, vei găsi această substanță și în diferite băuturi comerciale. Ține minte, însă, că acestea tind să aibă un conținut considerabil de zaharuri, iar pe termen lung, pot să perturbe bunăstarea organismului, de aceea este foarte important să citești cu atenție lista de ingrediente.

Imagine de aproape cu praf extract de ceai verde

Contraindicații: Cât de sigure sunt suplimentele cu extract de ceai verde pentru slăbit

În general, aceste suplimente sunt sigure și pot să ajute la slăbit, atunci când se consumă adecvat, în dozele recomandate.

Sunt anumite categorii de persoane pentru care administrarea de suplimente cu extract de ceai verde ar trebui făcută cu atenție:

Imagine de aproape cu mâinile unui bărbat. Într-o mână ține o cană de apă transparentă, iar în cealaltă un supliment pastilă, pe un fond verde în spate

Femeile gravide cu deficiență de acid folic, întrucât consumul excesiv de extract de ceai verde poate reduce absorbția acidului folic, crescând riscul de malformații congenitale la făt.

Persoanele cu boli de ficat, pentru că extractul de ceai verde poate afecta ficatul atunci când e luat în cantități mari, prin stimularea secreției unor enzime, ce pot crește stresul oxidativ.

Cei care sunt sub o schemă de tratament cu medicamente beta-blocante pentru afecțiuni cardiovasculare, deoarece extractul de ceai verde slăbește forța acestor medicamente; aceeași regulă se aplică și la cei care iau antipsihotice.

Se recomandă precauție și pentru cei care au o sensibilitate la cofeină, în sensul că pot ajunge ușor să se confrunte cu insomnia. Atunci când ai o noapte albă ori te-ai trezit de nenumărate ori și nu ai avut un ciclu relaxat de somn, sunt șanse foarte mari să fii morocănos și lipsit de chef. Astfel riști să dai cale liberă poftelor necontrolate, și să atentezi la snack-uri nesănătoase. Nimeni nu zice din când în când să nu te răsfeți cu ele, însă devine o problemă când aceste momente de răsfăț devin o constantă și iau cu asalt regimul tău alimentar.

De altfel, e important de menționat că aceste suplimente riscă să afecteze nivelurile de absorbție a fierului în organism, dacă te confrunți cu probleme. Într-o astfel de situație recomandarea noastră e să nu consumi ceai verde la masă ori atunci când iei suplimentele cu fier.

Tu alegi cum slăbești, iar noi avem o soluție care te sprijină!

Explorează variantele din magazin în funcție de categorie, dietă specifică, nivel de restricție sau obiectiv pe termen lung.

Vezi produsele!
Imagine cu un bărbat care ține în mână un produs Kindora