Site-ul www.kindora.com , denumit în continuare “ kindora.com ” sau “site-ul”, este deținut și administrat de către societatea KIND LIFE S.R.L., denumită în continuare “Kindora/Kind Life/societatea/noi”, având următoarele date de identificare: număr de ordine în Registrul Comerțului J40/9970/2023, cod unic de înregistrare fiscală 48243268, sediul social în Strada Negustori 12, etaj 6, Sector 2 și adresa de corespondență în Strada Negustori 12, etaj 6, Sector 2, telefon: 0756 666 809, e-mail: [email protected].
Folosirea site-ului echivalează cu citirea, înțelegerea și acceptarea de către Utilizator/Client a termenilor și condițiilor, astfel cum acestea sunt detaliate mai jos, și care sunt aplicabile în raporturile/interactiunea dumneavoastră cu noi în momentul utilizării site-ului și/ sau plasării unei comenzi.
Vă recomandăm să cititi cu atentie termenii și condițiile la momentul efectuării primei accesări a site-ului www.kindora.com și, de asemenea, să solicitati orice lămurire suplimentară, dar și periodic, deoarece Kindora îsi rezervă dreptul de a modifica și actualiza în orice moment conținutul acestui site, fără o notificare prealabilă expresă a dvs. în acest sens.
Clientii/utilizatorii acceptă în mod expres că simpla utilizare sau accesare a serviciilor oferite de către Kindora semnifică acceptarea deplină și neconditionată a prezentelor condiții, precum și a Politicii de confidentialitate și, de asemenea, a celorlalte politici prezentate pe site.
Kindora oferă Clientului/Utilizatorului posibilitatea de a accesa acest site in mod limitat si exclusiv în interes personal (pentru a efectua comenzi online, cu scop informativ,pentru utilizarea serviciilor puse la dispoziția dvs.), și nu îi conferă acestuia dreptul de a descarca* sau de a modifica parțial sau integral, de a reproduce partial sau integral conținutul site-ul, de a copia, de a vinde/revinde sau de a exploata site-ul în orice altă manieră, în scopuri comerciale sau contrare intereselor Kindora fără acordul prealabil scris al societații.
*cu exceptia continutului informativ ce este destinat descarcarii sale de catre Utilizator.
În măsura în care Kindora nu va întreprinde nicio actiune legală în privința încălcării Termenilor și Condițiilor, acest fapt nu echivalează sub nicio forma cu o renunțare la dreptul său de a acționa ulterior ori în privința încălcărilor viitoare sau similare. Totodată, în măsura în care o instanță de judecată va constata că vreuna din prevederile ce se regăsesc în acești Termeni si Conditii este neexecutabilă sau invalidă, respectiva prevedere va fi aplicată parțial (în cea mai mare măsură permisă de legea aplicabilă,) iar celelalte prevederi vor rămâne în vigoare și deplin aplicabile, astfel cum acestea au fost stabilte.
De asemenea, menționăm faptul că Utilizatorul/ Clientul nu poate cesiona, delega sau transfera drepturile sau obligatiile sale cuprinse în acesti Termeni și Conditii.
În caz de divergentă sau neînțelegeri între Kindora și Client, se vor aplica Termenii și condițiile valabile la momentul efectuării Comenzii/utilizării site-ului.
În cadrul raporturilor ce se vor stabili/desfășura între dvs. și Kindora, vor fi aplicabile, în esență, următoarele acte normative:
- OG nr. 21/1992 privind protecţia consumatorilor
- OUG nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor incheiate cu profesionistii
- Legea nr. 56/2021 privind suplimentele alimentare
- Legea nr. 363/2007 privind combaterea practicilor incorecte ale comercianţilor în relația cu consumatorii și armonizarea reglementărilor cu legislația europeană privind protectia consumatorilor
- Legea 365/2002 privind comertul electronic cu orice modificari ulterioare.
Ultima actualizare a termenilor si conditiilor a avut loc în data de 1.10.2024
DEFINIȚII ȘI TERMENI
- KINDORA – este denumirea comercială a KIND LIFE SRL, persoană juridică de naționalitate română, având sediul social în str. Negustori 12, etaj 6, Sector 2, Bucuresti, având număr de ordine în Registrul Comerțului J40/9970/2023, cod unic de înregistrare fiscală 48243268, telefon: 0756 666 809, email: [email protected].
- Vânzător – KIND LIFE SRL cu datele de identificare menționate anterior.
- Cumpărător/ Client – persoana fizică sau juridică care plasează o comandă și achiziționează produse prin comandă online pe site-ul: www.kindora.com
- Utilizator – orice persoană fizică/juridică înregistrată pe site, care, prin utilizarea/accesarea site-ului si/sau finalizarea procesului de creare a contului, și-a dat acordul cu privire la clauzele specifice site-ului din secțiunea Termeni și Condiții, Politica de confidentialitate si celelalte politici publicate pe site.
- Cont – secțiune din site formată dintr-o adresă de e-mail și o parolă care permite cumpărătorului transmiterea comenzii/ accesul la toate serviciile de pe site și care conține informații despre cumpărător și istoricul cumpărătorului în site (comenzi, facturi fiscale, garantii bunuri etc.), precum si informatiile transmise de Utilizator ca urmare a completării chestionarelor de pe site si/sau utilizarii calculatoarelor puse la dispozitia sa în vederea realizării calculelor privind BMR/necesarul caloric zilnic, deficitul caloric, precum și a distribuirii macronutrientilor.
- Site – domeniul www.kindora.com și subdomeniile acestuia.
- Produse și Servicii – orice produs sau serviciu contra cost menționat în Comandă ori care poate fi utilizat/accesat in mod gratuit pe site, care urmează a fi furnizat de către Kindora, Clientului.
- Comandă – un document electronic ce apare ca formă de comunicare între vânzător și cumpărător prin care cumpărătorul transmite vânzătorului, prin intermediul site-ului, intenția sa de a achiziționa produse de pe site. În urma plasării comenzii, vânzătorul este de acord să livreze produsele comandate, iar cumpărătorul este de acord să achite contravaloarea acestora.
- Campanie – acțiunea de a expune în scop comercial, un număr finit de produse având un stoc limitat și predefinit, pentru o perioadă limitată de timp, stabilită de către vânzător.
- Contract – contractul la distanță încheiat între vânzător și cumpărător, fără prezența fizică simultană a vânzătorului și a cumpărătorului, reprezentat prin comanda confirmată de către vânzător.
- Conținut – toate informațiile de pe site puse la dispozitia Utilizatorului/ Clientului, care pot fi vizualizate sau altfel accesate prin utilizarea unui echipament electronic; orice informație comunicată prin orice mijloc de către vânzător, cumpărătorului, conform informațiilor de contact, specificate sau nu de către acesta;
- Suplimente alimentare – produse alimentare al căror scop este de a completa regimul alimentar şi care reprezintă surse concentrate de nutrienţi sau alte substanţe cu efect nutriţional sau fiziologic, singure sau în combinaţie, comercializate sub formă de doză, respectiv în forme de prezentare cum ar fi capsule, comprimate, pilule sau alte forme similare, caşete cu pulbere, fiole de lichid, flacoane cu picurător şi alte forme similare de lichide şi pulberi destinate să fie luate în cantităţi mici, unitare, măsurate;
- Newsletter – un mesaj comercial, de obicei transmis către un grup de oameni, la un anumit interval de timp folosind adresa de e-mail/numărul de telefon si pentru care acestia si-au exprimat în prealabil consimtământul. În sensul cel mai larg, fiecare e-mail/SMS trimis unui utilizator/client/abonat poate fi considerat marketing pe e-mail/prin SMS.
- Comunicare comercială – orice formă de comunicare destinată să promoveze, direct sau indirect, produsele, serviciile, imaginea, numele ori denumirea, firma sau emblema unui comerciant ori membru al unei profesii liberale
- Tranzacție – încasarea sau rambursarea unei sume rezultată din vânzarea unui produs de către Kindora, cumpărătorului, prin utilizarea serviciilor procesatorului de carduri agreat de către vânzător, indiferent de modalitatea de livrare.
- Curier – orice persoană de drept public sau privat care prestează servicii de curierat rapid.
DOCUMENTELE CONTRACTUALE
Prin înregistrarea unei comenzi pe site-ul www.kindora.com, Cumpărătorul este de acord cu forma de comunicare disponibila la nivelul Kindora (telefonic sau sms/ e-mail) prin care aceasta își derulează operațiunile comerciale.
Notificarea primită de către Cumpărător, după efectuarea Comenzii are rol de informare si nu reprezinta acceptarea Comenzii. Această notificare se face electronic (e-mail) sau prin SMS, si certifică faptul că respectiva comandă este în curs de procesare, urmând a fi acceptată ulterior.
Contractul se consideră încheiat între Vânzător și Cumpărător în momentul primirii de către Cumpărător de la Vânzător, prin intermediul poștei electronice și/sau SMS a notificării de acceptare a Comenzii, acesta fiind in vigoare până la data la care ambele părti si-au îndeplinit obligatiile contractuale, respectiv de livrare a produsului si achitare a pretului.
Pentru motive justificate, Vânzătorul își rezervă dreptul de a modifica cantitatea produselor din Comandă, cu notificarea imediată a Cumpărătorului la adresa de e-mail sau la numărul de telefon puse la dispoziția in momentul efectuării Comenzii și va returna suma achitată in plus.
POLITICA DE VÂNZARE ONLINE
Accesul în vederea efectuării unei Comenzi îi este permis oricărei persoane, utilizarea servciilor de calculator si completarea quiz-urilor in vederea realizarii unor recomandari personalizate sunt destinate exclusiv persoanelor cu varsta peste 18 ani.
In ceea ce priveste comunicarea cu Vânzătorul, aceasta se poate realiza prin adresele și numerele de contact menționate la secțiunea “Contact” din Site, care sunt precizate si in prezentul document.
În cazul unui volum de trafic neobișnuit de mare provenit din partea unei rețele de internet, Kindora își rezervă dreptul de a cere Cumpărătorilor introducerea manuală a codurilor de validare de tip captcha, în vederea protejării informației din cadrul Site-ului.
Kindora poate publica pe Site informații despre produse și/sau promoții practicate de către acesta într-o anumită perioadă de timp și în limita stocului disponibil.
Toate tarifele aferente produselor prezentate pe Site sunt exprimate în lei (RON).
În cazul plăților prin transfer bancar sau plăților online cu card bancar, Vânzătorul nu este/nu poate fi făcut responsabil pentru niciun alt cost suplimentar, acesta fiind suportat de Cumpărător, incluzând dar fara a ne limita la comisioane de conversie valutară aplicate de către banca emitentă a cardului acestuia, în cazul în care moneda de emitere a acestuia diferă de RON sau comisioanele de transfer bancar. Responsabilitatea pentru această acțiune o poartă in mod exclusiv Cumpărătorul.
COMANDA
Efectuarea unei comenzi se realizează de către Cumpărător prin intermediul Site-ului, adăugând produsele în coșul de cumpărături, urmând ca finalizarea acesteia să aibă loc la momentul efectuării platii prin intermediul modalităților puse la dispoziția dvs.
După adăugarea produsului în coșul de cumpărături, acesta este disponibil pentru achiziție în măsura în care există stoc disponibil.
Vă rugăm să aveți în vedere faptul că simpla adăugare a produsului în coșul de cumpărături, în lipsa finalizării Comenzii, nu echivaleză cu înregistrarea unei comenzi si în mod implicit nici cu rezervarea automată a produsului.
Prin finalizarea Comenzii, Cumpărătorul consimte că toate datele furnizate de acesta, necesare procesului de cumpărare, sunt corecte, complete și reale la data plasării Comenzii, si, de asemenea iși dă acordul în vederea contactării lui de către Vânzător, prin orice mijloc disponibil agreat de Vânzător, în orice situație în care este necesară contactarea Cumpărătorului pentru executarea contractului.
Vânzătorul are dreptul de a anula Comanda efectuată de către Cumpărător în urma unei notificări prealabile adresate acestuia, fără nici o obligație ulterioară a vreunei părți față de cealaltă sau fără ca vreo parte să poată pretinde celeilalte daune-interese, în următoarele cazuri:
– neacceptarea de către banca emitentă a cardului Cumpărătorului, a tranzacției, în cazul plății online;
– invalidarea tranzacției de către procesatorul de carduri agreat de Kindora, în cazul în care plata se realizează online;
– datele furnizate de către Cumpărător pe Site sunt incomplete și/sau incorecte.
Astfel, potrivit OUG nr 34/2014, perioada de returnare a unui produs expiră în termen de 14 zile de la primirea produsului/produselor comandate.
Informatii suplimentare se regasesc in sectiunea DREPTUL DE RETUR ȘI ÎNLOCUIRE A PRODUSELOR.
FACTURAREA ȘI PLATA
Prețurile produselor afișate în cadrul site-ului www.kindora.com vor include T.V.A.-ul aferent, in conformitate cu dispozitiile legale în vigoare.
Prețurile sunt cele de la data comandarii produselor, indiferent de eventualele modificări ulterioare ale prețurilor. Prețul final plătit de Client este format din prețul produsului + cheltuielile de expediție. In acest moment, cheltuielile de expeditie sunt suportate in mod integral de Kindora, astfel dvs. veti achita doar costul produselor comandate.
De asemenea, prețul, modalitate de plată și termenul de plată sunt specificate în fiecare Comandă, urmând ca vânzătorul sa emită către Cumpărător o factură pentru produsele livrate, obligația Cumpărătorului fiind să furnizeze toate informațiile necesare emiterii facturii conform formularului de comandă.
Vânzătorul va transmite Cumpărătorului factura aferentă Comenzii ce conține Produsele vândute prin intermediul site-ului www.kindora.com în format electronic, la adresa de e-mail menționată de Cumpărător în Contul său.
Pentru o corectă comunicare a facturii aferente Comenzii, Cumpărătorul are obligația de a-și actualiza ori de câte ori este cazul datele din Contul său.
În cazul în care factura nu a fost primită la adresa de email specificată, deși s-au primit notificările ce vă informează ca s-a finalizat comanda sau comanda a fost livrată, rugăm să ne sesizați la adresa de email: [email protected]
Plata se poate realiza in următoarele modalități:
Ramburs: La preluarea coletului de la agentul de curierat se achită contravaloarea produselor comandate, inclusiv taxele de expediere (după caz), suma fiind exact cea care vă este confirmată după efectuarea comenzii pe site prin email sau telefonic.
Plata online cu card bancar: Dacă s-a selectat varianta de plată online cu card bancar, la finalizarea comenzii se va face redirecționarea către serverele securizate ale Netopia Payments furnizor al Kindora de servicii de plată online cu card bancar. În cazul în care operațiunea a fost finalizată cu succes, suma aferentă comenzii va fi retrasă din contul Cumpărătorului
Toate plățile efectuate pe platforma noastră sunt procesate prin intermediul unui furnizor terț de servicii de plată – Netopia Payments, care respectă cele mai înalte standarde de securitate financiară și protecția datelor, conform reglementărilor în vigoare. Prin utilizarea acestor servicii de plată, clienții înțeleg și sunt de acord că Kindora colectează, nu stochează și nu are acces la informațiile confidențiale legate de conturile bancare sau de cardurile de plată ale clienților (inclusiv numerele de card, codurile CVV, sau alte date financiare sensibile).
Furnizorul de servicii de plată utilizează tehnologii de criptare avansată pentru a asigura securitatea tranzacțiilor. În consecință, Kindora nu poate fi trasa la răspundere pentru eventuale probleme sau breșe de securitate care pot apărea din partea furnizorului terț de plăți.
LIVRAREA PRODUSELOR.
Vânzătorul isi asuma obligatia de livrare a bunurilor comandate de Client prin intermediul unui sistem de curierat rapid din ușă în ușă (door to door) către Cumpărător, cu mentiunea ca taxele de livrare sunt transparent prezentate în secțiunea corespunzatoare din cadrul comenzii. De asemenea, Vânzătorul va asigura ambalarea corespunzătoare a Produselor și transmiterea documentelor însoțitoare.
In ceea ce priveste livrarea comenzilor în București și pe teritoriul Romaniei, aceasta se va realiza prin firma de curierat FAN COURIER, în termen de aproximativ 1- 3 zile lucrătoare de la transmiterea email-ului ce confirmă trecerea comenzii în stare finalizată, sau de la confirmarea telefonică a comenzii.
Vânzătorul va efectua livrarea Produselor exclusiv pe teritoriul României/
DREPTUL DE RETUR ȘI ÎNLOCUIRE A PRODUSELOR
In privinta garantarii calității și conformității produselor oferite de Kindora, precum și a returnarii produselor, mentionam ca aceasta se va realiza în conformitate cu legislația specifică aplicabila in acest domeniu de activitate, si anume: Comerțul electronic și Contracte la distanță, acest aspect fiind regasit si pe site-ul oficial al Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor în România – http://www.anpc.gov.ro/.
In conformitate cu dispozitiile legale aplicabile si care sunt in vigoare la acest moment, renunțarea la cumpărare este aplicabilă numai clienților persoane fizice.
Consumatorul are dreptul să notifice în scris comerciantului renunțarea la cumpărare, fără penalități și fără invocarea unui motiv, în termen de 14 zile lucrătoare de la primirea produsului, cu exceptia cazului in care acestea sunt desigilate in conformitate cu art 16 pct e.) din OUG 34/2014, caz in care returnarea acestora nu este posibila.
Vă rugăm să ne contactati la in vederea formulării cererii de retur la [email protected], ori prin intermediul formularului de pe site.
Solicitările primite după expirarea acestui termen nu vor fi luate în considerare.
Vă rugăm să regăsiti mai jos detaliile privind returul produselor in functie de urmatoarele situatii:
- Produsele primite/ livrate si care prezintă defecte:
Produsele comercializate de noi sunt, de regulă, atent verificate din punct de vedere calitativ și al conformității. Cu toate acestea, în situația în care sesizati o neconformitate datorată unui defect de producție, vom înlocui produsul gratuit, cu condiția notificării în scris a Kindora în termen de 3 zile calendaristice de la primirea de produsului, iar in măsura în care nu poate fi înlocuit cu un produs identic, se va restitui contravaloarea acestuia.
- Colete deteriorate:
În cazul în care coletul prezintă deteriorări vizibile la primirea prin curier, vă recomandăm să refuzați primirea lui, dublat de realizarea unor fotografii și a unui proces verbal în care se va specifica starea coletului împreună cu reprezentantul firmei de curierat.
- Eroarile din partea Kindora
Returnarea produselor se va putea realiza și în situția în care Kindora a livrat clientului, dintr-o eroare, un alt produs decât cel comandat.
În această situație Kindora va suporta toate cheltuielile de transport și va livra produsul cerut, în termen de maxim 10 de zile lucrătoare de la primirea produsului livrat in mod gresit Cumparatorului. Kindora poate livra un produs de o calitate și la un pret echivalente cu cele solicitate numai dacă acest lucru a fost acceptat expres de către client.
În ceea ce priveste condiții generale de returnare a produselor, mentionam urmatoarele:
Produsul poate fi returnat numai dacă este în aceleași condiții în care a fost primit, nu este deteriorat și nu prezintă semne de uzură (în ambalajul original, cu toate accesoriile, cu etichetele intacte și documentele care l-au însoțit).
Returnarea produselor se face pe cheltuiala Cumpărătorului, folosind același serviciu de transport cu care s-a făcut expedierea, nefiind acceptate colete retur cu plata ramburs.
Kindora nu va ridica coletele trimise prin Poșta Română, de la oficiile poștale.
Decizia de asigurare sau nu a coletului pe durata transportului de la client către Kindora, cade în sarcina Cumpărătorului.
Coletele care nu vor îndeplini condițiile menționate, vor fi refuzate.
Toate coletele conținând produse returnate se vor trimite către: Șoseaua de centura, nr 32 , Ștefănești de Jos, Ilfov, sediul FAN Courier
Ne rezervăm dreptul de a nu accepta pentru returnare produsele care prezintă ambalaje deteriorate sau incomplete, urme de uzură, zgârieturi, lovituri, accesorii lipsă etc.
Pentru a se evita neînțelegerile, coletul va fi fotografiat și se va întocmi împreuna cu reprezentantul firmei de curierat un proces verbal în care se va specifica starea coletului.
În cazul returnării unui produs care nu se afla în aceeași stare în care a fost livrat (în ambalajul original cu toate etichetele intacte și documentele care l-au însoțit), Vânzătorul va considera returul ne-valid si va fi îndreptățit să refuze restituirea prețului.
După înregistrarea cererii, primiți din partea unui operator indicațiile necesare (confirmarea acceptării returului conform condițiilor afișate pe site, modalitatea de returnare, adresa pentru retur, notificările cu privire la returul sumei achitate, etc.) pentru efectuarea returului (primiți răspuns la emailul trimis, va rugăm să verificați și folderul spam al emailului dumneavoastră) Kindora va înapoia contravaloarea produselor returnate (folosind aceeasi modalitate de plată precum cea utilizată de consumator pentru tranzacţia iniţială) în cel mult 14 zile de la data denunțării în scris a contractului, dar nu înainte de data recepționării bunurilor, suma înapoiată conțînând taxa de transport doar in cazul returului total.
RETUR TOTAL – În cazul în care clientul returnează toată comanda, va vom returna contravaloarea produselor comandate și a costului de transport pentru expedierea coletului. Atenție, costul de transport pentru returul produselor către noi va fi suportat de clientul care a solicitat returul. Returul produselor se face exclusiv prin intermediul Fan Curier respectând detaliile menționate în emailul primit după înregistrarea cererii de retur.
RETUR PARȚIAL – În cazul în care clientul returnează parțial și păstrează unul sau mai multe produse, va vom returna numai contravaloarea produselor pe care clientul dorește să le returneze, fără să returneze taxa de transport pentu expediție. Atenție, și în cazul acesta taxa de transport pentru returnarea produselor este suportată de client. Returul produselor se face prin orice firmă de curierat preferată de client respectând detaliile menționate în emailul primit după înregistrarea cererii de retur.
Pentru orice detalii sau neclarități privind returnarea produselor, vă rugăm să ne contactați pe email la [email protected] sau la numărul de telefon afișat la 0756 666 809.
TRANSFERUL PROPRIETĂȚII BUNURILOR
În ceea ce privește dreptul de proprietate asupra produselor, acesta va fi transferat la livrare, după efectuarea plății din partea Cumpărătorului în locația precizată în Comandă (înțelegându-se prin livrare – semnarea de primire a documentului de transport furnizat de curier), ori la momentul efectuării plătii în măsura în care aceasta se realizează prin intermediul cardului/ prin transfer bancar anterior platii.
PUBLICITATE
Newsletter-ul Kindora este transmis prin intermediul furnizorilor Kindora/ in nume propriu de catre echipa Kindora, fiind asigurate confidențialitatea și securitatea informațiilor.
În momentul în care, Clientul își crează un Cont pe Site isi poate exprima acordul si pentru primirea Newsletter-ului, bifand casuta corespunzatoare care confera aceasta optiune.
Clientul își poate modifica opțiunea cu privire la abonarea la Newsletter în orice moment, prin accesarea link-ului de dezabonare afișat în mesajele comerciale primite de la Vânzător/ [email protected]
Renunțarea la primirea Newslettere-lor nu implică renunțarea la consimtamantul exprimat in privinta prezentului Document.
DREPTURILE DE PROPRIETATE INTELECTUALĂ.
Vă comunicăm faptul că integralitatea conținutului site-ului www.kindora.com, incluzând, dar fară a ne limita la: imagini, texte, elemente de grafică web, scripturi, software, drepturi de proiectare, drepturi de model, brevete, mărci înregistrate, este integral proprietatea Kindora (sau, dupa caz, a furnizorilor săi) și este apărat de Legea privind drepturile de autor și drepturile conexe și de legile privind proprietatea intelectuală și industrială. În măsura în care veti utiliza fără acordul prealabil si exprimat în scris al Kindora a oricăror elemente enumerate mai sus, ne rezervăm dreptul de a introduce orice actiune legală în acest sens, solicitând aplicarea sanctiunilor conform dispozitiilor legale în vigoare și totodată prejudicul cauzat societății. Logo-ul/urile Kindora sunt mărci înregistrate ale Kind Life. Utilizarea pe site-ul www.kindora.com a oricărui nume de mărci înregistrate ale unor companii terțe are exclusiv scop informativ și nu constituie reclamă pentru companiile respective, însă în măsura în care se va realiza o actiune de promovare a diferitelor brand-uri, veti fi informat în mod corespunzător.
PRODUSE, REDUCERI ȘI CAMPANII PROMOȚIONALE
Kindora va publica pe site-ul www.kindora.com, informațiile complete despre Produsele și Promoțiile practicate de către aceasta, într-o anumită perioadă de timp și în limita stocului disponibil.
Reducerile de prețuri se vor aplica conform detaliilor oferite pentru fiecare campanie în parte (număr produse, categorie produse, valoare comandă minimă, interval calendaristic, etc.), nu se vor aplica produselor ce au deja preț redus și vor fi valabile în limita stocului disponibil.
RĂSPUNDERE
Vânzătorul nu este responsabil pentru orice dauna pe care Cumpărătorul/ o terță parte o poate suferi ca rezultat al îndeplinirii de catre Vânzător a obligațiilor sale conform Comenzii și pentru daunele care rezultă din utilizarea produselor după livrare.
Prin crearea și utilizarea Contului, Utilizatorul/Cumparatorul își asumă răspunderea pentru menținerea confidențialității datelor de Cont (user și parola) și pentru gestionarea accesării Contului, și, în măsura permisă de legislația in vigoare, este responsabil de activitatea derulată prin intermediul Contului său.
Prin crearea Contului și/sau utilizarea Continutului și/sau plasarea Comenzilor, Utilizatorul/ Cumpărătorul acceptă în mod expres și fără echivoc Termenii și condițiile Site-ului în ultima versiune actualizată care este comunicată în cadrul Site-ului, existentă la data creării Contului și/sau utilizării conținutului și/sau la data plasării Comenzii si de asemenea a Politicii de confidentialitate si a oricaror politici existente pe site la acea data.
Ulterior creării Contului, utilizarea Conținutului echivalează cu acceptarea modificărilor intervenite asupra Termenilor și Condițiilor Site-ului și/sau a versiunilor actualizate ale Termenilor și Condițiilor Site-ului.
Termenii si Conditiile Site-ului pot fi modificati oricand de catre Kindora, aceștia fiind opozabili Utilizatorilor/ Cumparatorilor de la data afișării pe Site conform mentiunii privind ultima actualizare.
Acceptarea Termenilor și Condițiilor Site-ului se confirmă prin bifarea checkboxului corespunzător din Site și/sau prin trimiterea Comenzii și/sau prin efectuarea unei plăți online.
FORȚA MAJORĂ
Niciuna dintre părțile contractuale nu poate fi trasă la răspundere pentru neexecutarea (totală/parțială) sau executarea cu întârziere a obligațiilor sale, dacă acestea au fost cauzate de forța majoră. Părțile își vor aduce la cunoștință de îndată cazul de forță majoră și vor lua toate măsurile necesare în vederea limitării consecințelor evenimentului. Dacă în termen de 15 zile evenimentul de forță majoră nu încetează, părțile au dreptul de a denunța unilateral contractul fără a putea pretinde plata de daune-interese. Forța majoră va fi probată conform legii.
FRAUDA
Crearea de conturi multiple folosind adrese generate automat și care expiră după o perioadă predefinită, pentru a putea beneficia de promoții sau oferte, sau orice tip de comportament de natură a afecta bunul mers al promoțiilor/ofertelor/concursurilor, sunt interzise și vor fi considerate drept tentative de fraudă.
Proprietarul site-ului www.kindora.com își rezervă dreptul de a suspenda conturile astfel create și de a retrage beneficiile aferente promoțiilor/ofertelor/concursurilor în curs, de a anula contul fără preaviz, înștiințare, alte formalități sau despăgubiri.
Orice tentativă de fraudă sau orice fraudă (cum ar fi, dar fără a se limita la: accesarea datelor utilizatorilor/clienților Kindora, alterarea conținutului site-ului, încercarea de afectare a performanțelor serverelor Kindora, deturnarea conținutului livrărilor către terți) vor fi pedepsite conform legii penale.
SOLUȚIONAREA CONFLICTELOR. LEGEA APLICABILĂ
Contractul va fi guvernat și interpretat în conformitate cu legea română.
Orice conflict apărut între Kindora si Client va fi rezolvat pe cale amiabilă. iar in cazul în care acest lucru nu este posibil, se va apela la instanțele judecătorești competente.
SUGESTII, RECLAMAȚII ȘI SESIZĂRI
Sugestiile, reclamații și sesizările pot fi transmise la adresa de email: [email protected] iar durata de răspuns, în funcție si de situația prezentată, este de maximum 72 de ore lucrătoare.
Vă recomandăm să citiți și informațiile din pagina de contact.